Epilarea şi impactul asupra pielii

Fiecare femeie îşi doreşte să fie frumoasă şi să se simtă bine şi confortabil, indiferent de anotimp şi de context. Fie că eşti acasă,  că mergi la serviciu, fie că ieşi  la o plimbare în parc sau pleci în concediu,  vrei să te simţi bine.

Unul dintre aspectele de care trebuie să ai grijă atunci când vrei să te simţi bine şi să fii frumoasă, este cel legat de piele, şi nu doar tenul este important, ci pielea de pe întregul corp. O piele frumoasă, înseamnă o piele sănătoasă şi îngrijită.

La acest capitol se încadrează şi îndepărtarea pilozităţii excesive. Fie că este necesară doar pe picioare, fie că se aplică şi pe braţe sau pe alte părţi ale corpului, pentru a fi eficientă şi a nu agresa pilelea, epilarea trebuie făcută cu grijă, după anumite reguli.

Evită uscarea pielii

În special în sezonul rece, atunci când resursele organismului sunt solicitate şi alimentaţia este deficitară în legume şi fructe proaspete, pielea ta poate avea de suferit, căpătând aspectul uscat, de la stadii uşoare, până la cele mai severe. Aplicarea tehnicilor de epilare pe o piele uscată, poate să o afecteze şi mai mult. Astfel, pentru a preveni aspectul neplăcut al pielii şi iritaţia acesteia, pentru a facilita o epilare normală, este indicat să recurgi la produse cosmetice care au rolul de a hidrata, calma, îngriji şi chiar vindeca. O variantă foarte bună la care poţi apela sunt produsele cosmetice care au drept materie primă ingrediente 100% naturale. Printre acestea, uleiurile vegetale sunt recunoscute pentru efectele benefice pe care le au asupra pielii. Uleiurile  de morcov, avocado sau de migdale dulci, alături de cele de măsline sau struguri, sunt ideale pentru a-ţi trata o piele deshidratată şi pentru a o pregăti pentru aplicarea tehnicilor de epilare, astfel încât să nu fie agresată, să nu apară iritaţiile sau, mai rău, să capete un aspect deshidratat şi mai accentuat.

Uleiul de migdale dulci te va ajuta să păstrezi un echilibru adecvat de umiditate al pielii. În combinaţii cu o cremă exfoliantă, acest ulei va conferi pielii un aspect neted şi catifelat, hrănind în profunzime. Uleiul de morcov îţi va revigora pielea, hidratând-o, hrănid-o şi redându-i elasticitatea şi luminozitatea. De semenea, uleiul din sâmburi de struguri, te va ajuta să-şi păstrezi pielea sănătoasă şi tânără , având efect tonic şi revigorant. Aplicând un tratament pe bază de uleuiri naturale, pielea va fi îngrijită şi protejată. O piele astfel pregătită, va putea suporta o epilare, fără a fi supusă unei agresiuni foarte puternice.

Masează pielea după epilare

Odată aplicate tehnicile de epilare, pielea poate semnala anumite probeleme, cel mai adesea întâlnindu-se iritaţia şi înroşirea. Pentru a se diminua efectele negative ale epilării, este recomandat să recurgi la aplicarea câtorva tehnici de masaj, folosind  creme şi geluri care au rolul de a calma şi de a diminua iritaţiile apărute la nivelul zonei epilate. Pentru a avea un rezultat rapid, benefic pielii şi organismului, produsele cosmetice care conţin ingrediente naturale, îţi vin în întâmpinare, oferindu-ţi din beneficiile care ni le pune la dispoziţie natura. Astfel, un gel calmant pe bază de uleiuri  esenţiale de  eucalipt, mentă şi lavandă,  sau o cremă cicatrizantă pe bază de gălbenele, vor fi de mare folos pentru a recăpăta luminozitatea şi sănătatea pielii, calmând iritaţiile, atenuând roşeaţa şi ajutând la evitarea producerii infectării la nivelul foliculilor de păr.

Uleiul esenţial de eucalipt este recunoscut pentru proprietăţile sale medicinale, având rol  antiiinflamator, antiseptic  şi antibacterian, fiindu-ţi de mare ajutor în tratarea iritaţiei la nivelul pielii proaspăt epilată.

Gălbenelele sunt recunoscute pentru proprietăţile benefice pe care le au, un rol importanta vând şi în cazul arsurilor. Dacă alegi să-ţi masezi zona epilată cu o cremă pe bază de gălbenele, nu doar că îi asiguri hidratarea şi revigorarea, dar vei diminua şi posibilele înroşiri datorate folosirii cerii la o temperatură prea mare. O piele sensibilă se poate confrunta cu arsuri minore pe timpul epilării cu ceară caldă.

Apelând la produsele cosmetice fabricate din ingrediente natuale, vei alege cea mai sigură cale prin care îşi vei pregăti pielea astfel încât să poată suporta epilarea, fără a avea de suferit. Iar dacă apare un disconfort după epilare, tot produsele naturale te vor ajuta să îl elimini.

Ai ceva de adăugat?

*