Frumuseţea mâinilor

Mâinile, ca şi tenul, sunt mai expuse factorilor externi, decât oricare altă parte a corpului. O piele cu aspect sănătos îşi găseşte resursele într-un organism sănătos. Cu toate acestea, nu trebuie să neglijezi  influenţa externă asupra mâinilor, cum ar fi vântul, soarele, detergenţii sau alte substanţe.  Pentru a-ţi  menţine frumuseţea mâinilor nu trebuie decât să le îngrijeşti, apelând la produse cosmetice din  ingrediente naturale şi să aplici tehnicile de îngrijire.

Îngrijirea pielii

Pentru a-ţi îngriji mâinile, este recomandat  să alegi o cremă pe bază de ingrediente naturale, potrivită tipului tău de piele şi adaptată nevoilor tale. Foarte indicate pentru menţinerea unei pieli sănătoase, sunt  cremele  pe bază de unt de shea şi măsline, recomandate oricărui tip de piele. Mâinile fiind expuse permanent, pielea are de suferit, însă untul de shea te va ajuta să o tratezi, conferindu-i un aspect catifelat şi plăcut. De asemenea, untul de shea va ajuta la calmarea iritaţiilor şi la rehidratare.  O vei folosi dimineaţa şi seară, însă şi peste zi, ori de câte ori apare  senzaţia de disconfort dată de pielea  uscată. Mai cu seamă iarna, este indicat ca recipientul cu cremă să nu îţi lipsescă din poşetă, hidratarea frecventă ajutând la evitarea uscării excesive a pielii.

Uleiurile eseniale sunt ideale pentru păstrarea unui aspect delicat al mâinilor. Simplul ulei de măsline, migdale, sâmbure de struguri sau caise, aplicat pe piele şi masat uşor, va avea un efect rapid, fiind resorbil total de piele.

Poţi să le aplici reci, dar şi calde, având un puternic efect relaxact şi reconfortant, hidratând şi diminuând iritaţiile.

Îngrijirea unghiilor

Unghiile sunt şi ele foarte importante, atât pentru aspectul general al mâinii, cât şi pentru sănătatea acestora. O manichiură îngrijită, o piele hidratată şi sănătoasă, vor asigura mâinilor un aspect delicat şi vor demonstra că ştii să ai grijă de tine, folosind doar produse  de calitate, din ingrediente naturale.

Fie că eşti adepta manichiurii naturale, fie că preferi să te joci cromatic printre oje şi lacuri, unghiile tale trebuie să fie foarte bine îngrijite.

Pentru a-ţi realiza o manichiură corectă, trebuie să o efectuezi cu ustensile special destinate îngrijirii unghiilor, bine întreţinute şi sterilizate.

Vei alege tehnica dorită, fie îndepărtând total cuticulele, fie găsind metode prin care le vei hidrata foarte bine, căpătând un aspect frumos şi sănătos. Pentru a obţine cuticule elastice şi bine hidratate, poţi folosi un mix de uleiuri, precum cel de portocală, morcov, măsline, srtrugure şi migdale dulci. Aplicat la baza fiecărei unghii şi masat uşor, vei obţine unghii sănătoase, lucioase şi netede, iar cuticulele nu se vor mai crăpa şi usca. Un alt aliat pentru a avea mâini şi unghii frumoase şi sănătoase, poate fi o cremă cu ulei de măsline şi gălbenele, rolul puterenic hidratant ajutându-te să ai mâini catifelate, cuticule fine şi unghii lucioase. Mai rămâne doar să dai unghiilor forma dorită, pilindu-le cu grijă.

Pentru efecte rapide şi de lungă durată, mâinile ar trebui îngrijite zilnic. Nu vei ezita să-şi răsfăţi pielea mâinilor şi manichiura, cu un masaj uşor şi reconfortant, fie cu uleiuri, fie cu o cremă potrivită. Astfel, mâinile vor fi mereu îngrijite, sănătoase şi frumoase, iar tu te vei simţi foarte bine.

Ai ceva de adăugat?

*